Homeopatia este un sistem medical care are la bază câteva principii şi legi a căror ilustrare este importantă pentru a înţelege această sofisticată metodă de tratament.

1. Principiul Similitudinii
Principiul a fost dovedit printr-un experiment celebrul făcut de dr. Hahnemann. El s-a întrebat la un moment dat de ce chinina vindecă malaria. Explicaţia epocii era: „pentru că este amară”. Hahnemann nu era mulţumit de această explicaţie şi a căutat un răspuns. Atunci, într-un moment de inspiraţie, a luat câteva doze de chinină ( scoarţa arborelui de Cinchona) folosită la acea vreme pentru tratamentul malariei. Era sănătos şi nu avea nici un semn de boală, dar a observat după câtva timp de la administrarea chininei că i-au apărut o serie de simptome ca de malarie: frisoane, cu repetiţie periodică, stare generală proastă, etc. Simptome dispăreau la un anumit timp după ce oprea administrarea. A repetat experimentul de mai multe ori şi de fiecare dată s-a întâmplat acelaşi lucru. Ce a dedus de aici Hahnemann? Că o substanţă naturală – scoarţa arborelui de Cinchona – cu putere curativă recunoscută ca atare – vindecarea malariei – poate provoca o boală artificială asemănătoare – simptomele pe care le-a avut după administrare, sănătos fiind – celei pe care substanţa respectivă este în măsură să o trateze.
Probabil astfel a încolţit în mintea lui Hahnemann ideea că o substanţă capabilă să producă anumite simptome la un individ sănătos poate eradica simptomele similare prezente la un individ suferind, ceea ce nu este altceva decât principiul de bază al homeopatiei, „Similia Similibus Curantur”.
Experimentul i-a permis lui Hahnemann să formuleze două concluzii importante: (1) aplicabilitatea posibilă a principiului similarităţii în practică şi (2) necesitatea realizării unor experimente pe voluntari sănătoşi pentru a studia efectele remediilor. Astfel în 1789 Hahnemann începe experimentarea pe el însuşi a 90 de remedii. Alţi homeopaţi au continuat testările, în prezent fiind descrise tablouri de testare la peste 3000 de substanţe diferite.
Aceste informaţii despre remedii au fost consemnate în Materia Medica, lucrare fundamentală în homeopatie, realizată prin colectarea datelor obţinute prin experimente pe voluntari şi a celor din cărţile de toxicologie.
Aceste experimente au primit denumirea de proving-uri (din engleză „to prove” = a demonstra şi germană „Prufung” = a testa, a investiga).
De ce se fac aceste experimente pe oameni şi nu pe animale ? Răspunsul cel mai simplu este pentru că remediile se folosesc pentru oameni. Efectele în plan fizic pot să fie foarte diferite la oameni faţă de animale. De exemplu iepurii pot mânca mătrăgună (care este foarte toxică pentru om) şi aricii cantaride; morfina face câinii să vomite şi-i adoarme dar excită pisicile; şobolanii sunt imuni la difterie, etc. Astfel de informaţii nu ar fi de mare folos în Materia Medica şi-n practica medicală.

2. Principiul dozei minime
Chiar şi Hahnemann după ce a descoperit aplicabilitatea practică a principiului similarităţii a continuat să folosească un timp medicamente în cantităţi mari. A observat însă că în multe cazuri simptomele se agravau sau chiar apăreau simptome noi. Acesta a fost motivul pentru care Hahnemann a început să folosească remediile în cantităţi tot mai mici. Fiind în acelaşi timp şi un bun chimist a experimentat diluţiile respective nu la întâmplare ci după nişte reguli stricte. Cum a apărut şi ideea de dinamizare (agitare) a soluţiei, nu este încă bine cunoscut. Ştiind că în urma diluării, substanţele îşi diminuează efectul toxic, Hahnemann a început să facă experimente cu plante otrăvitoare cunoscute, diluându-le până când îşi pierdeau caracterul nociv, testându-le apoi pe subiecţi de toate vârstele şi mediile. A descoperit că substanţele diluate în mai multe reprize şi dinamizate bine aveau o capacitate mai mare de vindecare decât cele mai puţin diluate şi dinamizate. Să luăm ca exemplu Omagul – remediul Aconitum – care este binecunoscută ca plantă otrăvitoare şi care în stare neprelucrată induce stări de şoc, dar în diluţie mare va diminua simptomele şocului. După câteva secunde de la administrarea remediului, circulaţia sanguină se restabileşte, iar semnele de dezechilibru se reduc.
Aşadar prin procedeul de diluţie şi dinamizare, substanţele din care se prepară remediile, îşi pierd eventuala toxicitate şi potenţialul de a produce reacţii adverse. În plus, prin procesul specific de diluare şi dinamizare, remediile dobândesc proprietăţi curative noi, prezente doar în stare latentă în substanţa crudă şi devenite astfel manifeste.

Principiul remediului unic
Aceasta presupune administrarea unui singur remediu la un moment dat, remediul care corespunde cel mai bine stării patologice actuale, constituţiei pacientului, remediul similimum.
Acest principiu este însă respectat doar în cadrul liniei pure a homeopatiei, ceea ce numim homeopatie “unicistă” sau homeopatie clasică (tocmai pentru că respectă indicaţiile maeştrilor clasici ai homeopatiei).

Principiul individualizării
Remediul se alege funcţie de totalitatea simptomelor pe care le prezintă pacientul într-un anumit context, totalitate neînsemnând neapărat suma aritmetică a tuturor simptomelor ci doar a celor esenţiale, definitorii pentru pacientul respectiv. Aşadar doi pacienţi care în medicina obişnuită au acelaşi diagnostic, în homeopatie primesc remedii diferite în funcţie de simptomele pe care le au. Deci homeopatia tratează bolnavul şi nu boala.
Conform principiului similarităţii, cu cât suprapunerea dintre simptomele bolnavului şi simptomele remediului se face mai exact, cu atât şansele de ameliorare / vindecare sunt mai mari. Un remediu similar, ideal „similimum”, este capabil să producă transformări curative remarcabile. Însă găsirea acestui remediu nu este întotdeauna uşoară… dimpotrivă, de cele mai multe ori este un proces laborios, deloc facil şi care necesită multă muncă din partea medicului. Din acest punct de vedere nu există reţete standard, fiecare caz se abordează printr-o strategie impusă de situaţia particulară a pacientului respectiv. Individualizarea este o trăsătură fundamentală a oricărei analize homeopatice.